“Quando canna e manico di scopa eran cavalli da corsa” – Jogos de s’antigoriu: pipias de tzapulu, a perdas, a casella, a bardunfula, su circu, a cuaddus fortis, a luna monti, a is birillias, coratzada, tzach’e poni, a mamacua, a s’aciapa, a cadiredda, a s’aneddu, a sedatzeddu e, puru is mannus, a barrallicu
A is piciocheddus de oi, chi tenint donnia cosa po jogai, at a parri inpossibili chi nosu puru, a piciocheddus, si podessimus ispassiai cun is jogus nostrus poberitus opuru cun joghitus fatus de nosu e totu sene ispendi dinai.
Ci fiant jogus fatus de is maschiteddus, fatus de is femineddas e giogus fatus in pari. Is prus piticus jogànt a “cuadd’e canna”, una canna o unu manigu de iscova, fiant cuaddus curridoris.
Is femineddas si fiant is “pipias de tzapulu”. Cu s’aggiudu de is sorris mannas o de sa mama, cun itzapulus becius trogaus e cosius a pari si fiant carena, conca, bratzus e cambas. Cun sogas de lana de colori poi si fiant ogus, nasu e buca; is pilus fiant fatus de lana niedda o di arraffa. E cun cussu joghitu passànt dis intera a fai bistireddus e totus i manixus de domu. Is prus matucheddas jogànt a “perdas”, cincu perdas lisas de ampulai e arregolli cun abilesa o a “casella”. Una figura scrita in terra cun s’ inghisciu o unu teluaciu: doxi casellas cuadradas chi acabanta cun d’una mesutunda, su “celu”. S’abilesa fiad de ghettai “s’impiastra”, una perda strecada, de sa primu casella a sa de doxi e andendi, dogna borta, a peincareddu, a ndi dd’arregolli e torrai agoa sen’e tocai cun su pei is arrigas.
I maschiteddus teniant prus iscioberu. Passamus merìs interus a jogai a “bardunfula”. Nosu dd’as comporamus in su stangu de senno’ Campana ma ci fiat chini, cun d’un’arrogu ‘e linna, si dda fiat a solu, traballendi cun s’arresoia e allisendidda cun d’unu arrogu de imbirdi, e una punta de puncia po bicu. Is mellus fiant fatas de ollastu o di arrideli, linnas tostadas chi apoderànt beni su provu de is cumpangius chi circanta de dda sperrai cun sa propria. Sa bardunfula si fiat girai in d’unu circu fattu in terra de innui non ndi depiat bessiri. Is atrus circànt de dda spingi a foras cun s ‘atroculu: boddiri, “piscai” sa bardunfula girendi, cun sa manu, e iscudendidda a pitzus de s’atra, o de dda sperrai cun sa propria. Si sa bardunfula fiat “cerridora” no abarràt in sa pinta e intzandus si depiat cravai una tacia in su cucuru po dda podi armudiai.
Una cosa chi praxiad meda fiat su “circu”. Is prus apretziaus fiant i circus de is butus de is arrodas de carru ca fiant is prus difficilis a guidai ma s’unprusu s’imperanta cerchionis becius de bricicreta. Cun “su manixadori”, fatu cun d’unu fil’e ferru grussu acancarronau, si guidat su circu in donnia terrenu. Cun i cerchionis de bricicreta si podìat imperai unu baculeddu, fendiddu alliscinai in s’incasciadura.
Arregordu fradi miu chi candu mamai ddu mandat a fai calencuna cumessioni narat: andu, perou chi mi fais andai cun su circu.
Candu femus in cambarada jogamus “a cuaddus fortis”: si pretzemus in duas iscuadras, “sterridoris” e “satadoris”. Unu de is isterridori si poniat palas a muru, su segundu s’incrubàt ananti de cussu, imprassendiddu a is fiancus e aici totus is atrus. Su chi fiat palas a muru portàt a castiu chi is sartadoris no inbrogliessint candu unu avatu de s’atru atiddànta a cuaddu de is isterrius arribendi de corpu in sa schina de is isterrius circhendi de ddus isparangai e de isciasciai sa fila. Chi calencunu, candu fiat a cuaddu, ponìat pei a terra, is iscuadras canbiànt. Binciàt sa scuadra chi abarràt a cuaddu prus a longu.
Opuru, chi femus pagus, jogamus a “luna ‘e monti”: scioberamus, contendi, chini, incrubau, cun is manus in is ginugus e cun sa conca beni abasciàda si poniat de truessu, is atrus pigànt s’infrusada, unu a poi s’atru, d’atiddànt a cambas obertas, agiudendisì cun is manus. In donnia atiddidu si depiat nai e a is borta fai calincuna cosa: “prima lun ‘e monti”, “dus bois”, “tres urreis”,”cuatru ungheddas”, s’atiddàda e si ponìant is manus in terra. Sighendi fintzas a trexi, si calincunu isballiàt calincuna cosa si poniat a essiri atiddau.
Atru jogu fiat “is birillias” chi, poita su dinai po dd’as comporai fiat pagu, a bortas, si dd’as femus nos’e totu de matoni o de marmuni allisendiddas in is perdas fintzas a essiri bellas tundas. Is chi si comporant fiant de imbirdi o de lacinu. Calincunu iscrufiat, de calincuna butiglia de gazosa chi si segàt, sa birillia, chi a su tepus miu serbiat de tapu. Su jogu fiat bastanti inbusticau ma deu non si ddu sciu ispricai ca non ddu jogamu. Isciu scetei ca si fiat sa “buca” in terra, is birillias si ghettànt cun sa manu dereta posta a pitzus de sa manu manca chi tocàt sa terra e cun su segundu didu a cancarroni s’inpellìat sa birillia cun su poddighi. Pensu chi calincunu nd’arregordit prus de mei; deu arregordu sceti ca unu podiat essiri “mer”e buca” o depiat “saliri is isgobbas” chi no isciu ita fessit.
Atrus jogus chi femus: “coratzada”, “tzach’e poni”, cun is “figurinas”, a “conca o gruxi” o a “tzaca muru” cun is arrialis o is soddus o, chi non di tenemus, cun is tapus de butillia strecaus.
E poi ci finat i jogus chi femus a mericeddu candu i mannus si setziant, in s’istadi, foras de su potali, a pigai su friscu. Totus is piciocheddus de su bixinau jogamus inpari a “mamacua” “s’aciapa”, ” a cadiredda”, a “s’aneddu”, “a sedatzeddu”. Arribàt poi sa Paschixedda cun su “barrallicu” ma ai cussu giogànt puru is mannus.
Brai Piciau
